/
/
Detoxifierea prin miscare

Detoxifierea prin miscare

Ultima actualizare în 07 Apr 2023
|
Detoxifierea prin miscare
Yogalates http://www.dreamstime.com/stock-photography-yoga-class-image28730242

Detoxifierea prin fitness, respiratie si stretching

Am asteptat cu mare nerabdare si interes venirea verii, anotimp pe care il iubesc pentru ca simt ca este parte din mine, este parte din identitatea mea.
Este perioada anului cea mai darnica, cu impliniri la tot pasul, cu diminetile racoroase si verzi, cu soarele cald si ingaduitor, anotimpul care imi da voie sa ma simt precum un copil fermecat de paleta de culori si miresme fine intalnite la fiecare pas.

Deoarece percepem culorile si parfumurile si cu inima, nu numai cu creierul, acestea au capacitatea de a ne transmite anumite stari sufletesti. De aceea pot spune ca pentru mine, vara are o culoare si un parfum unic…parfumul si culoarea reinnoirii si implinirii fizice si spirituale, a reintoarcerii la inocenta.

Fiecare vara este pentru mine prilejul reintoarcerii in timpul copilariei mele, in duminicile calduroase si senine, cand impreuna cu familia ii vizitam pe bunicii mei, ducand cu noi buchete bogate de flori, in diverse nuante de roz, galben, rosu, purpuriu si avand cel mai patrunzator parfum, acela al tineretii, al naturii, al frumosului.

Reintorcandu-ma in trecut, bucurandu-ma insa cu aceeasi intensitate si de prezent, ma incearca trairi de detoxifiere emotionala, spirituala, mentala si fizica deopotriva.
Avand sansa sa descopar si sa imbratisez tainele educatiei fizice, dar si a terapiilor complementare si medicinii alternative, am inteles in urma cu multi ani cat sunt de privilegiat, asumandu-mi totodata obligatia de a oferi spre cunoastere si intelegere aceste secrete ale unei vieti sanatoase si  longevive.

“Mens sana in corpore sano” – “Minte sanatoasa in corp sanatos” nu a reprezentat si nu reprezinta doar un dicton al vremurilor apuse, ci realitatea vremurilor prezente.

In cele ce urmeaza va voi “picta” in cuvinte, perceptia mea asupra unei vieti pline de impliniri fizice si emotionale, precum si pasiunea mea pentru activitatile fizice si terapiile complementare si intelegerea si dedicatia mea fata de toate acestea in decursul anilor.

Nevoia de miscare fizica, de exercitii, i-a determinat pe foarte multi practicanti ai acestor activitati fizice sa dezvolte principii si ideologii de antrenament. Creand stiluri aparte, raportandu-se prin actiunile lor nu numai imbunatatirii performantei sportive, ci si imbunatatind starea fizica generala. Asa au luat nastere tipuri de exercitii, unele cu radacini in traditiile si artele orientale si occidentale stravechi, delimitandu-se stiluri aparte cunoscute astazi sub denumiri diverse: exercitii de gimnastica Yoga, pilates, chi-kung, tai-chi-chuen, fitness si gimnastica aerobica, stretching, inot etc., toate acestea ingloband aceleasi principii de baza, insa delimitandu-se prin anumite tehnici personalizate.

Fiind un vechi practicant al artelor martiale de contact, in timp am inteles nevoia proprie a unei surse de pace, sanatate si vitalitate, toate acestea coroborate oferindu-mi sansa de a invata cum sa-mi controlez trairile interioare, tensiunea si stresul cotidian.

Exercitiile cardiovasculare au numeroase beneficii, printre acestea enumerand numai cateva:

  • reglarea tensiunii arteriale;
  • marirea cantitatii de colesterol HDL (care îndeparteaza colesterolul rau din celule);
  • scaderea cantitatii de colesterol LDL;
  • scaderea grasimii corporale;
  • marirea densitatii capilare;
  • scaderea cotelor anxietatii;
  • tensiunii si depresiei;
  • toate acestea reprezentand de altfel principii de baza ale detoxifierii organismului.

Exercitiile fizice ne ajuta sa aratam si ne simtim mai bine, sa ne intelegem pe noi insine mai bine si capacitatile noastre, ne permit sa fim mai plini de energie, sa crestem eficienta mentala si ne ofera o viziune mai optimista asupra vietii.
Exercitiile cardiovasculare si stretching-ul utilizeaza din plin beneficiile unei respiratii corecte.
Respiratia este functia prin care se asigura continuu si adecvat, atat aportul de oxigen din aerul atmosferic pana la nivelul celulelor care il utilizeaza, cat si circulatia in sens invers a dioxidului de carbon, produs al metabolismului celular.

YOGA

Originile Yoga se pierd negura timpului. Cautarile arheologice din Valea Indusului au permis scoaterea la lumina a unei placute de lut ars unde figureaza un personaj asezat in pozitia de „taietor”,adica intr-o postura caracteristica de Yoga clasica.
Originile primelor referiri explicite la Yoga merg pana la cele mai vechi Upanisade calificate de catre cercetatori ca fiind „vedice”.

Gimnastica Yoga practicata corect si sub indrumarea unui profesor dedicat poate avea efecte deosebite atat pe termen scurt, cat si pe termen lung. Dintre aceste efecte pozitive le-as aminti pe urmatoarele:
–          gimnastica Yoga arde caloriile! O ora de yoga arde un procent insemnat de calorii (expertii au calculat ca 1 ora de gimnastica yoga = ~245 calorii arse);
–          Yoga confera energie si flexibilitate;
–          Yoga calmeaza si relaxeaza mintea! Calmeaza gandirea, ritmul respiratiei si diminueaza sentimentele de deprimare si anxietate;
–          Yoga aduce un echilibru psihologic! Prin yoga ajungi la o stare de bine si la o acceptare deplina de sine. Iti construiesti increderea in forta corpului tau si sunt reduse la tacere toate mesajele negative din mintea ta;
–          Yoga ne invata sa ne respectam corpul!

PILATES

Joseph Hubertus Pilates este inventatorul faimoaselor exercitii Pilates care au devenit o moda si o metoda care a demontrat rezultate exceptionale. Exercitiile au fost create cu scopul de a reprezenta un program de recuperare fizica pentru soldatii raniti în Primul Razboi Mondial.
Pilates incorporeaza beneficiile aerobicului, antrenamenelor fizice cu propria greutate,exercitiilor yoghine, imbogatindu-ne cu energie si buna dispozitie.

Beneficiile pilates:

–          mareste forma fizica a corpului;
–          imbunatateste sanatatea articulatiilor, mareste mobilitatea si agilitatea intregului corp;
–          mareste forta fizica si rezistenta si previne posibilele leziuni;
–          imbunatateste controlul mintii asupra corpului, mareste consecventa si increderea;
–          corecteaza si rectifica pozitia spatelui, prin reducerea durerilor cauzate de postura defectuoasa.
 

CHI-KUNG

Chi kung era foarte extins in China antica. Marturiile istorice indica faptul ca in timpul dinastiei Yao, acum 4000 ani, oamenii utilizau un anume dans pentru a intari corpul si a regla respiratia si circulatia energiei si sangelui cu scopul de a preveni si vindeca bolile.

CHI KUNG ( CHI – energie, KUNG– munca) este o metoda terapeutica chinezeasca ce combina miscarile suave ale corpului ale corpului, cu concentrarea mentala si cu respiratia pentru a creste energia personala.
Chi Kung-ul este o parte a medicinii traditionale chinezesti care stabileste ca boala apare atunci cand energia vitala a omului este intrerupta intr-un anumit loc.

Beneficiile Chi Kung:

–          elibereaza energia, regleaza organismul, intareste sanatatea si previne boala;
–          imbunatateste functiile tuturor organelor si sistemelor corpului: sistemul cardiovascular, sistemul respirator, sistemul digestiv, sistemul nervos, sistemul endocrin, sistemul imunitar, locomotor, metabolismul.

TAI-CHI-CHUEN

Originea Tai-chi-chuen a capatat de-a lungul anilor, valente mistice, datele istorice mentionand ca aceasta arta martiala interna ar fi luat nastere cu aproximativ trei sute de ani in urma, in provincial Henan.
Actualmente, tai-chi-chuen este raspandit si popularizat pe tot globul, aceasta datorita multiplelor beneficii fizice, mentale si spirituale pe care le aduce practicarea sa.

Beneficiile practicarii tai-chi-chuen:

–          o sanatate perfecta;
–          supletea ligamentelor;
–          circulatia sangelui stimulata permanent;
–          activarea sistemului nervos;
–          mentinerea in exercitiu permanent a aparatului respirator.

FITNESS si GIMNASTICA AEROBICA

Conceptul de „fitness” isi are originea in literatura de specialitate anglo-saxona, vizand cresterea calitatii vietii si mentinerea starii optime de sanatate.
Fitness-ul reprezinta o forma automotivanta de practicare sistematica a exercitiilor fizice, in scopul imbunatatirii calitatii vietii fiind, in acelasi timp si o conditie dinamica bazata pe o buna stare de sanatate.
Exista mai multe componente ale fitness-ului: intelectual, social, spiritual si fizic.

Beneficiile fitness si aerobic:

–          modelarea si fortificarea intregului sistem muscular;
–          dezvolta un corp sanatos, viguros, puternic, estetic si armonios, mareste capacitatea la efort a organismului si imbunatateste functiile aparatului respirator.

STRETCHING

Este exercitiu fizic fara contraindicatii pentru omul sanatos, marele sau avantaj fiind acela ca poate fi practicat oricand si oriunde.
Exercitiile de stretching efectuate dupa o metoda corecta au mult mai multe efecte asupra organismului, decat simpla ameliorare a flexibilitatii:
–          imbunatatesc performantele fizice generale ale organismului;
–          cresc capacitatea de relaxare fizica si mentala;
–          reduc riscul de accidentare la nivelul articulatiilor, muschilor si tendoanelor;
–          reduc tensiunea si durerea musculara dupa efort – amelioreaza mobilitatea prin stimularea producerii de lichid sinovial (in articulatii) si a elementelor ce  intra in compozitia tesutului conjunctiv;
–          reduc severitatea durerilor menstruale (dismenoreea).
 
Practicarea unei activitati fizice regulate nu are ca scop numai dobandirea si mentinerea unei mobilitati crescute sau cresterea fortei fizice.
In randurile de mai sus ati regasit deseori referiri la imbunatatirea functiilor aparatului respirator prin intermediul exercitiilor de Yoga, Chi-kung sau Tai-chi-chuen.

Activitatea fizica efectuata periodic si cu motivatie reprezinta, alaturi de exercitiile de respiratie o forma de detoxifiere naturala.

Doua dintre caile naturale de detoxifiere a organismului sunt:

–          aparatul respirator prin respiratie;
–          pielea, prin respiratie si transpiratie;
In timpul exercitiilor fizice, nevoia de oxigen a organismului creste. Pe durata practicarii exercitiilor trebuie acordata o atentie deosebita respiratiei (inspiratie, expiratie), pentru obtinerea unor efecte benefice.

Prin inspiratia profunda oxigenul din aer si energia curata sangele, plamanii eliminand apoi deseurile sub forma dioxidului de carbon.
Prin expiratie (prelunga, lenta) se restabileste apoi echilibrul intregului organism.
O respiratie deficitara va obosi intreg organismul, creand blocaje energetice, in special la nivelul aparatului cardio-vascular si al celui respirator, incetinind puterea de reactie a organismului si scazand astfel capacitatea la efort si puterea de refacere si implicit imunitatea tuturor functiilor vitale organismului.
Prin respiratie si respectiv transpiratie, organismul reuseste detoxifierea si purificarea intregului organism.

Caile de patrundere in organism si agentii potential toxici sunt:

–          poluarea aerului – factor toxic ce patrunde prin aparatul respirator ;
–          contactul pielii cu substante toxice sau sintetice;
–          alimente si lichide contaminate, poluate sau de sinteza sau chiar toxice;
–          apa contaminata sau poluata.

Respiratia este strans legata de practica energetica interna, ele fiind indispensabile una alteia. Tehnicile energetice chinezesti mentionate mai sus fie statice (meditatii – chi kung) fie dinamice (implicand miscari – tai chi chuen) se bazeaza foarte mult pe anumite tipuri de respiratie.

Odata cu aerul noi inspiram de fapt chi, energia vitala care exista peste tot in univers si care constituie prezenta tuturor organismelor vii.
Respiratia impreuna cu practica energetica merita cea mai mare atentie. Este cel mai important lucru pentru sanatatea noastra, reprezentand metoda cea mai comuna si la indemana, pentru o detoxifiere complexa si de durata.

Andrei Claudiu Simion
Specialist tehnici masaj, Consultant spa
Mobil: 0736.339.830

Subiecte:Yoga

Cu drag,

Wello

Explorator Wellness Virtual

Email: office@desprespa.ro
Ți-a plăcut? Probabil le-ar plăcea și cunoștințelor tale. Dar nu putem ști dacă nu dai share, nu? 😊
Wello

Wello

Explorator Wellness Virtual

Hai în comunitate!

Prenume
Mail

Articole similare

Autentificare

Nume utilizator *
Parola *