SPA si Wellness - DespreSpa.ro
 
Despre noi  |   Contact  |   Newsletter

 

De ce invatam mai bine in halate decat in costum

Translate 

13 sep 2011

 

De ce învăţăm mai bine în halate decât în costum?
 
Învăţăm de când ne naştem şi până când murim. Învăţăm goi, îmbrăcaţi şi apoi uităm să recunoaştem că haina reprezintă doar nivelul la care am ajuns şi că uneori, dezbrăcaţi de costum, suntem mai aproape de noi, de trăirile noastre, suntem mai în contact cu propria persoană şi acest lucru facilitează comunicarea cu noi înşine şi cu ceilalţi. „Dezbrăcaţi” de imagine, în intimitatea confortului unui halat, ne găsim mai aproape de noi şi trăirile noastre, astfel încât gândurile şi informaţiile pot fi aranjate după alte reguli ale eficienţei.
Dincolo de autoritatea statutului pe care îl au, liderii zilelor noastre au nevoie să descopere contactul direct cu oamenii cu care lucrează. Au nevoie să stabilească punţi de legătură, să se adreseze oamenilor cu care interacţionează folosind limbajul emoţional, au nevoie să –şi contureze o viziune, să inspire şi să motiveze oamenii care să li se alăture şi să îi urmeze cu loialitate. Pentru a reuşi cu succes acest lucru, au nevoie de armonie şi echilibru în propriile vieţi.
Într-un cadru în care domneşte pacea, care te îmbie la linişte, departe de întreruperile brutale ale urgenţelor, departe de presiune şi stres, învăluiţi de arome, de căldura şi confortul halatului, mintea este mai deschisă, emoţional suntem mai receptivi, acceptăm să ne exprimăm gândurile şi trăirile şi răspundem mai bine provocărilor comunicării. Putem fi mai creativi şi putem găsi variante inedite pentru a învăţa mai uşor lucruri noi. Putem descoperi că într-o astfel de ambianţă relaţionarea cu ceilalţi este mai uşoară şi poate fi o sursă de bogate descoperiri, facilitând nu doar acumularea de informaţii dar şi aplicarea lor. Într-un asemenea cadru avem tendinţa să fim mai deschişi, nondefensivi şi ca urmare, putem învăţa cum să ne gestionăm mai bine relaţiile cu colegii, eventualele conflicte şi neînţelegeri ce pot apărea, putem face evaluările periodice ale activităţilor desfăşurate în echipă, toate cu scopul creşterii eficienţei la locul de muncă şi diminuarea stresului atât de prezent în vieţile noastre.
Dacă doriţi o alternativă la trainingurile clasice în sălile de conferinţă, dacă vreţi să experimentaţi alte modalităţi de cunoaştere în care să descoperiţi intuiţia, creativitatea şi plăcerea învăţării prin interacţiunea cu ceilalţi, în care să aflaţi lucruri noi adresând întrebări şi propunând soluţii, îmbinând relaxarea şi starea de bine cu pregătirea şi formarea unor abilităţi, atunci EdenSpa reprezintă soluţia ideală pe care doriţi să o oferiţi oamenilor din echipa Dumneavoastră, pentru că ştim cu toţii: succesul se construieşte cu oameni!
 
 
 
OFERTA CORPORATE
Evenimente EdenSpa
·         Evenimente tematice organizate de EdenSpa pentru angajaţii organizaţiei dvs.:
·         „Stil de viaţă sănătos: armonia corp-minte-spirit” – o alternativă oferită angajaţilor dvs pt a le încuraja eforturile în menţinerea unui stil de viaţă echilibrat, acordând atenţie sănătaţii corpului dar şi minţii şi emoţiilor. Un astfel de eveniment organizat de echipa EdenSpa va oferă posibilitatea experimentării într-o ambianţă inedită, în cadrul unor ateliere, modalităţi de a ne hrăni sănătos, de a ne îngriji de frumuseţea şi starea de bine a corpului, oferă ocazia experimentării unor senzaţii deosebite, stimulând toate simţurile şi generând trăiri de neuitat, îmbinând plăcerea cu starea de relaxare şi pace a minţii. Vă oferim deasemenea, posibilitatea trăirii unor momente care să vă încarce cu energie pozitivă, repere pt un stil de viaţă sănătos şi posibilitatea de a învăţa cum să ne îngrijim de sănătatea emoţiilor noastre.Un astfel de eveniment în Spa ne învaţă un stil de viaţă centrat pe întreaga persoană, pe echilibrul şi armonia corp-minte-spirit, ne reaminteşte cum să trăim în contact cu propria persoană.
De ce să oferiţi oamenilor dvs şansa participării la acest eveniment?
Pt că aveţi nevoie de angajaţi sănătoşi, prezenţi şi disponibili, care să facă faţă solicitărilor unei activităţi intense şi pt aceasta este extrem de important să fie sănătoşi fizic, psihic şi emoţional.
Pt că ştiţi că este preferabil să investiţi în prevenţie decât în tratarea diferitelor afecţiuni, este mai puţin costisitor dacă ne preocupăm de starea de bine şi sănătate a oamenilor noştri iar starea de bine, energia pozitivă şi creativă a angajaţilor aflaţi în echilibru şi armonie aduc beneficii considerabile companiei, masurate în muncă eficientă şi profit.
 
·         „EdenSpa – o alternativă pentru a învinge stresul”- un eveniment care oferă posibilitatea angajaţilor dvs de a descoperi o oază de linişte. Spa este un univers, o lume şi oferă trăiri, senzaţii şi emoţii. Oferă un loc securizat, plin de farmecul inedit al armoniilor universului aduse lângă tine (apa dătătoare de viaţă, piatra cu forţa ei, focul cu energia lui purificatoare) în care să te opreşti din ritmul alert al vieţii pentru a observa şi a-ţi asculta spiritul creativ, un loc unde întâlnirea cu tine îţi poate dezvălui idei revelatoare. Ofera un loc unde oamenii pot regăsi liniştea, relaxarea şi starea de bine şi echilibru care diminuează considerabil stresul. Spa este locul unde oamenii din echipa dvs pot învăţa cum să-şi gestioneze stresul pt a face faţă solicitărilor jobului.
 
De ce aţi oferi oamenilor dvs şansa participării la acest eveniment?
Investind în diminuarea stresului angajaţilor şi în sporirea stării lor de bine, investiţi de fapt în eficienţa afacerii dvs.
Un angajat relaxat, care ştie să-şi gestioneze corect stresul, va fi mai eficient, creativ, mai fericit şi mulţumit cu ceea ce face, va relaţiona mai bine cu colegii şi superiorii, va fi mai optimist şi va genera energie pozitivă şi entuziasm ceea ce va spori productivitatea muncii.
Pt succesul afacerii dvs aveţi nevoie de oameni care să simtă că pt dvs este importantă sănătatea lor, starea de echilibru,că vă pasă de nevoile lor, că îi ascultaţi şi vă preocupaţi de starea lor fizică, psihică şi emoţională.
O companie care valorizează starea de sănătate a angajatului, care respectă omul şi este atent la nevoile acestuia, beneficiază de mai multă recunoaştere şi prestigiu.
Doriţi să câştigaţi loialitatea unor oameni valoroşi, să nu pierdeţi timp şi bani pt concedii medicale pt angajaţi stresaţi şi frustraţi că deveniţi nerăbdători să-şi reia atribuţiile cât mai repede cu putinţă? Fiţi înţelepţi şi investiţi din timp! Răsplata pt această investiţie va fi nemăsurată!
 
Tematici de training in Spa
„Inteligenţa emoţională – liderul rezonant”
„Psihologia vânzării”
„Cum să facem faţă emoţiilor distructive”


Daca iti plac articolele de pe portalul despreSpa.ro, intregistreaza-te la newsletter aici

Articole similare


Un ten stralucitor

Un ten stralucitor are nevoie de ingrijire atenta si constanta. Si de cateva trucuri. De momente de liniste si de atingeri magice. Mai exact de un masaj facial ca la carte. ...

GREEN NIGHT

Incepand cu 29 iulie 2015, bucurestenii vor putea vedea gratuit cele mai importante documentare legate de nutritie, mediu si protectia animalelor....


Ambasador in Romania


Partener media in Romania


Afli toate noutatile SPA & Wellness!
In plus primesti gratuit 5 ebook-uri!



harta
banner





Cadoul perfect

" Sunt sefa Comitetului de Parinti la clasa a VIII-a A si am avut o idee pe care as vrea sa o impartasesc cu toti ceilalti ..."

Monica Blaga , Cluj-Napoca

Voucherul despreSpa este cadoul perfect pentru mine!

" Intr-un moment cu multa tensiune si stress, frustrari acumulate dar mai ales dupa multa multa munca, am primit un voucher ..."

Roxana Penciu , Bucuresti

O experienta placuta!

" Am primit cadou un voucher in valoare de 200 lei si a doua zi am intrat pe site pentru a vedea centrele partenere in care ..."

Holban Codruta , Bucuresti

E minunat ca le putem folosi oriunde in tara

" In primul rand vreau sa multumesc echipei despre spa.ro pentru articolele interesante, de unde am invatat multe lucruri si ..."

Lavinia Vlahu , Brasov

Email-voucher spa, super cadou – foarte tare surpriza!

" Ieri a fost ziua mea de nastere. Mi-am luat o zi de concediu, fara un program, vroiam doar sa ma relaxez. La prima ora am ..."

Mariana Daviduta , Craiova

BaliSpa- Cornu

" Am fost la BaliSpa - Cornu; recomand cu mare drag ... locatia superba, oameni minunati, servicii de 5*. Am beneficiat de un ..."

Daniela Ganea , Bucuresti

Gift Card

" Buna ziua, Fiind ziua de nastere a unei persoane foarte dragi familiei,ma gandeam ce cadou/surpriza i-ar aduce un zambet si ..."

Corbu , Bucuresti


Recent inregistrate
Distribuitori produse cosmetice

Distribuitori echipamente